Vladimir Voronin Deputat în Parlamentul Republicii Moldova (PCRM)

Vladimir Voronin (PCRM)
x4 x7 x0
Declaraţii în original
2017, 2016
Sursa: Autoritatea Naţională de Integritate
2015
Comisia Naţională de Integritate
2014, 2013, 2012, 2011, 2010, 2009
Parlamentul Republicii Moldova
2012-2013, 2008-2009, 2007-2008
Comisia Electorală Centrală
Interese: 2015, 2014, 2013, 2012
Parlamentul, Comisia Naţională de Integritate

Acte de constatare CNI
Nr. 04/179 din 04.09.2014

Declaraţiile de avere şi interese ale lui Vladimir Voronin pentru anii 2009–2017 depuse la organele abilitate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Începând cu 22 aprilie 2009 şi până în prezent Vladimir Voronin ocupă funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, membru al fracţiunii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova, fiind şi preşedintele PCRM.

În perioada 2001–2009 a deţinut funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova. Vladimir Voronin conduce Partidul Comuniştilor din 1994, fiind reales în mod repetat în funcţia de preşedinte al partidului de către Congresele PCRM.

Conform declaraţiilor depuse de Vladimir Voronin, familia acestuia este posesoarea următoarelor bunuri imobile şi mobile: un apartament şi un garaj în mun. Chişinău, o casă de locuit cu un teren aferent şi anexe în s. Corjova, r-nul Dubăsari, o casă de livadă cu terenuri aferente în s. Pîrîta, r-nul Dubăsari şi 4 terenuri agricole cu suprafaţa totală de 3.32 ha în s. Budeşti, mun. Chişinău. În proprietatea familiei Voronin se află şi 52,899 acţiuni în cadrul “Băncii de Finanţe şi Comerţ” S.A. (FinComBank).

Nereguli depistate la declararea veniturilor şi proprietăţilor în baza informaţiilor prezentate

Declaraţiile pentru anii 2009–2011 conţin informaţii incomplete despre proprietăţile acumulate până la data depunerii declaraţiei, contrar prevederilor legislaţiei în vigoare. Legislaţia la acel moment era una confuză şi conţinea inadvertenţe care au generat practici neuniforme de declarare selectivă a proprietăţilor.

La începutul anului 2014 Comisia Naţională de Integritate s-a autosesizat pe marginea unor investigaţii jurnalistice despre mai multe automobile de lux nedeclarate de către Vladimir Voronin şi despre cheltuielile făcute de acesta în anii 2010–2014 care depăşesc veniturile declarate. La 4 septembrie 2014 CNI a constatat printr-un act că Vladimir Voronin nu a dobândit în perioada 2012–2013 alte bunuri şi nu a realizat alte venituri decât cele înscrise în declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate.

+319,938.30-0.00
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare Alte surse 89.1 12.3 180.1   19.4 19.0
319,938.30 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 1989 Casă de locuit / 2008 Vilă / 2005 Garaj / 2003 232.7 122.6 50.7 41.1 1,884.1 31.3 208.6 56.3
2,180,288.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Agricol / 2009x4 Intravilan / 2008x1 Extravilan / 1996x2 3.32 0.15 0.13 40.3 1.9 282.6
324,819.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
0.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
USDx2 EURx2 MDLx3 0.3 $ 11.7 € 1,642.5
1,886,169.44 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
0.00 lei
Domeniul de activitate Denumirea unităţii Calitatea deţinută Valoarea Cota parte
Legislativ Parlamentul Republicii Moldova Deputat 89,100.61 MDL -
Politic Partidul Comuniştilor din Republica Moldova Preşedinte - -
Public Societatea Vînătorilor şi Pescarilor din Republica Moldova Membru - -
Financiar-bancar Banca de Finanţe şi Comerţ S.A. Acţionar (soţia) 5,289,900.00 MDL 52,899 acţiuni

Finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale

Anul Anul Valoarea donaţiilor Venitul anual obţinut Beneficiar Beneficiar
Alegeri 2015 Alegeri 2015 50,000.00 377,813.42 Partidul Comuniştilor din Republica Moldova PCRM
Alegeri 2014 Alegeri 2014 50,000.00 374,950.48 Partidul Comuniştilor din Republica Moldova PCRM
Alegeri 2010 Alegeri 2010 50,000.00 226,216.47 Partidul Comuniştilor din Republica Moldova PCRM

Apariţii în anchete jurnalistice

DataTitlul ancheteiSursa
15 februarie 2018 Pensiile deputaţilor — de patru ori mai mari decât ale altor cetăţeni

În R. Moldova, 73% din persoanele pensionate pentru limita de vârstă trăiesc sub limita minimului de existenţă (1566 de lei), iar pensiile mai mici de această sumă nu le oferă decât o singură opţiune — să lucreze şi după pensionare. Pe de altă parte, deputaţii pensionari care au salarii de zeci de mii de lei, indemnizaţii şi alocaţii de stat, sunt asiguraţi de stat cu o pensie medie de 4 ori mai mare.

Ziarul de Gardă
12 ianuarie 2018 Finanţarea partidelor politice: bani obscuri şi lipsă de transparenţă

Milioane de lei sunt pompate anual în partidele politice din Republica Moldova care se bat pentru putere. Sume fabuloase sunt aruncate pe sedii de lux, deplasări somptuoase sau concerte grandioase. Se întâmplă în timp ce chiar politicienii recunosc că “în Republica Moldova nu a plouat niciodată cu bani”. Unii dau partidelor şi ceea ce nu au — adică sume pe care, oficial, nu le câştigă, făcând donaţii mai mari decât veniturile lor legale.

Anticorupţie
30 noiembrie 2017 Istoria viitorului sediu al PDM, construit pe banii Băncii de Economii a Moldovei

Andrian Candu, vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova (PDM) a recunoscut că formaţiunea condusă de naşul său, Vladimir Plahotniuc, se va muta într-un sediu nou. Imobilul se află pe str. Armenească 44/3 la câteva sute de metri de reşedinţa celor doi şi a fost construit în timp ce se afla în proprietatea Partidului Comuniştilor din R. Moldova în urma unui credit luat de partidul lui Voronin de la Banca de Economii a Moldovei.

Ziarul de Gardă
14 august 2017 Pensionarii de lux din Parlament

Chiar dacă pensia medie din R. Moldova este de circa 1,300 de lei pe lună, în Parlament există persoane care primesc şi de zece ori mai mult. În timp ce pensionarii sunt condamnaţi să supravieţuiască cu cei câţiva lei pe lună, neavând alte venituri, la pensia grasă a deputaţilor se adaugă anual şi venituri de sute de mii de lei din salariu, indemnizaţii sau din dividendele de la instituţiile bancare.

Ziarul Naţional
7 aprilie 2017 7 aprilie 2009. Piramida ruşinii

Acum opt ani, mii de tineri au ieşit în centrul Capitalei să ceară dreptul la democraţie şi o viaţă mai bună. Înţelegerile de culise, despre care s-a vorbit ulterior, au transformat protestele paşnice în revolte violente şi în doar câteva ore ploaia cu pietre a distrus sediile celor mai importante instituţii în stat. Au urmat sute de reţineri şi “un coridor al morţii”. Mai târziu s-a vorbit despre decesul a cel puţin trei tineri. Doar cazul lui Valeriu Boboc a fost însă probat. Chiar şi aşa, după ani la rând în care a fost examinat acest dosar, un singur poliţist, fugar acum, a fost condamnat la închisoare. Între timp, cazul tânărului Boboc a ajuns la CEDO. Puţini dintre demnitarii de atunci, fideli partidului de la guvernare — PCRM, au fost judecaţi pentru că au acţionat cu nepăsare. Toţi, unul ca unul, au fost spălaţi de acel aprilie 2009, iar mulţi s-au adăpostit sub umbrela PD şi cea a PSRM.

Anticorupţie
6 aprilie 2017 Oamenii sistemului: Zeci de funcţionari importanţi la 7 aprilie 2009 conduc astăzi R. Moldova

Mulţi dintre funcţionarii importanţi la 7 aprilie 2009 se regăsesc şi astăzi, la opt ani de la acele evenimente, în funcţii-cheie din administraţie. Unii şefi ai comisariatelor de poliţie în care au fost torturaţi tinerii în aprilie 2009 au revenit la şefia acelor subdiviziuni, iar unii dintre politicienii care erau atunci la guvernare au ajuns astăzi să lucreze cot la cot cu cei care erau atunci în opoziţie şi strigau “Jos Comuniştii”.

Ziarul de Gardă
26 ianuarie 2017 Culisele afacerii imobiliare Voronin-Plahotniuc

Sediul de lux al Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) are un nou proprietar, iar beneficiarul real se ascunde în paradisul fiscal din Belize. Asta după ce, ani la rând, fostul şef de stat şi lider de partid Vladimir Voronin a declarat că imobilul va fi vândut “când vor creşte preţurile şi va trece criza”.

RISE Moldova
5 mai 2016 Relaţia offshore Plahotniuc-Voronin

Interesele lui Vladimir Plahotniuc şi ale familiei fostului preşedinte Vladimir Voronin au fost reprezentate, prin interpuşi, în compania offshore prin care a fost controlat postul de televiziune NIT TV. Mai multe documente consultate de reporterii RISE Moldova, arată că din grupul intermediarilor în afacerile oligarhului fac parte un ministru şi un viceministru, dar şi preşedintele Parlamentului.

RISE Moldova
25 februarie 2016 Războiul Voronin-Reşetnicov: Castelele de milioane ale familiei vs luxul din casa soacrei

Artur Reşetnicov, fost fruntaş comunist, devenit recent, după crearea Platformei Social-Democrate “Pentru Moldova”, pro-european, se bucură de un trai de lux. Alesul poporului conduce un Land Rover Discovery Sport, care valorează aproape 1 milion de lei, deţine două case de lux în Chişinău, un apartament şi două spaţii comerciale în centrul Capitalei, care costă alte câteva milioane. Familia Reşetnicov locuieşte în unul din cele două imobile luxoase pe care deputatul le-a ridicat până la vârsta de 35 de ani, înregistrat, însă, pe numele soacrei sale, care, de fapt, locuieşte într-un apartament modest, în apropiere. Toată averea familiei Reşetnicov a fost obţinută de cei doi soţi până în 2009, când Artur era unul dintre apropiaţii fostului preşedinte, Vladimir Voronin.

Ziarul de Gardă
18 decembrie 2014 Afacerile de familie şi interesele ascunse ale noilor deputaţi (II). Business-urile pro-europenilor

Oamenii de afaceri vor domina viitorul Parlament. Practic fiecare al doilea deputat este implicat, direct sau prin intermediul soţiilor, copiilor, nepoţilor sau off-shore-urilor, în afaceri.

Ziarul de Gardă
14 decembrie 2014 Nr. 1 pe listele partidelor intrate în Parlament: milionari şi… bugetari

Ne vor conduce milionarii. Trei din cei 5 lideri ai partidelor care au intrat în noul Parlament declară oficial că deţin proprietăţi de milioane de lei şi au avut în ultimii ani venituri la fel de mari. Câştigurile vin din activitatea firmelor pe care le deţin. Numai Marian Lupu şi Zinaida Greceanîi nu declară că ar avea vreo firmă, respectiv, veniturile lor sunt mult mai mici decât ale celorlalţi capi de lista (Vlad Filat, Vladimir Voronin, Mihai Ghimpu). Profilurile persoanelor care au ocupat prima poziţie pe listele electorale sunt foarte diferite, la fel ca şi mărimea averilor.

Moldova Curată
13 octombrie 2014 Locuinţele de lux şi afacerile de familie ale liderilor electorali

Politicienii care conduc listele electorale ale celor mai importante partide din actuala electorală deţin locuinţe luxoase, iar unii dintre ei, împreună cu membrii familiilor, dezvoltă mai multe afaceri prospere. Deşi majoritatea candidaţilor stau “la bloc”, apartamentele în care aceştia îşi duc traiul sunt impunătoare. Multe dintre aceste locuinţe au intrat în posesia celor care astăzi se vor deputaţi pe când deţineau importante funcţii publice.

Ziarul de Gardă
20 septembrie 2014 Găselniţa demnitarilor: Averi de lux, în comodat. Reidman stă în chirie la fiu

Pentru a nu bate la ochi cu averile luxoase pe care le deţin, mai mulţi judecători, procurori, deputaţi, miniştri şi funcţionari au găsit o metodă de a-şi pune la adăpost legal casele şi maşinile ce le depăşesc veniturile.

Ziarul Naţional
11 septembrie 2014 Cui aparţin maşinile lui Voronin?

Comisia Naţională de Integritate (CNI) a conchis că deputatul Vladimir Voronin, preşedintele Partidului Comuniştilor din R. Moldova (PCRM), nu a admis încălcări în declararea veniturilor şi proprietăţilor pe care le deţine. Majoritatea maşinilor retro, despre care presa a scris în martie 2014 că i-ar aparţine, sunt înscrise pe o firmă, care, însă, are legături strânse cu familia ex-preşedintelui.

Ziarul de Gardă
7 august 2014 Stăpânii pădurilor din R. Moldova

Oameni de afaceri, deputaţi, miniştri, procurori, dar şi rude ale acestora, deţin în arendă peste 8 mii ha de pădure. În ultima perioadă, din cauza neregulilor depistate de Agenţia “Moldsilva” în procesul de gestionare a fondului forestier, dar şi ca urmare a deciziilor agenţilor economici de a renunţa benevol la fâşii întregi de păduri, prin intermediul instanţelor de judecată au fost reziliate 128 de contracte de arendă de pădure, cu o suprafaţă totală de 6,7 mii ha.

Ziarul de Gardă
4 martie 2014 Maşinile lui Voronin. Dezvăluire bombă în garajul PCRM!

Una dintre marile plăceri şi provocări pentru oamenii bogaţi este să deţină o colecţie impresionantă de maşini de epocă, dar şi de maşini noi.

Timpul
21 februarie 2014 Vladimir Voronin, zboruri de lux, spre destinaţii de vis, pentru o odihnă de vis!

Liderul comunist obişnuieşte să circule doar cu avioane private, chiar şi după ce a trecut în opoziţie. Şi nu cu orice avioane, ci unele dintre cele mai luxoase, pentru care se plătesc sume enorme, iar destinaţiile alese de liderul PCRM sunt, culmea, în cea mai mare parte spre Europa, destinaţii de vis, la care mulţi moldoveni cu siguranţă nici nu ar putea visa.

politik.md
26 octombrie 2012 Dimitrov, victima lui Voronin?

Pe timpul guvernării comuniste, mai mulţi oameni din anturajul preşedintelui Vladimir Voronin fie au fost răpiţi, fie s-au sinucis, fie au decedat în accidente suspecte.

Jurnal de Chişinău
23 februarie 2012 Dosarul 7 aprilie: Martorii Voronin şi Saachian

La aproape 3 ani de la evenimentele din aprilie 2009, niciun oficial nu a răspuns pentru moartea lui Valeriu Boboc, maltratarea, torturarea şi umilirea a sute de tineri, dar şi devastarea sediilor celor mai importante instituţii ale statului, care au provocat pagube de sute de milioane de lei.

Ziarul de Gardă
23 februarie 2012 Lupta pentru arme

Importul şi comercializarea armelor şi muniţiilor constituie monopol de stat, doar că, pe lângă cele trei întreprinderi de stat abilitate prin lege cu acest drept, apare şi Societatea Vânătorilor şi Pescarilor din R. Moldova (SVPM), care este o organizaţie necomercială, fără vreo legătură directă cu statul. Breşa în legislaţie a fost admisă odată cu venirea comuniştilor la putere, în 2001, dar, din motive neclare, este acceptată şi de actuala coaliţie democratică. Soluţia care poate împăca lucrurile ar fi liberalizarea importului şi comerţului de arme şi muniţii, agreată de ambele părţi implicate în litigiu, refuzată, însă, de deputaţi, în special de cei din PCRM.

Ziarul de Gardă
15 decembrie 2011 Curtea lui Muruianu le-a reîntors comuniştilor sediul de 5 milioane Euro

Curtea Supremă de Justiţie (CSJ) a decis, “definitiv şi irevocabil”, reîntoarcerea în posesia Partidului Comuniştilor din R. Moldova (PCRM) a clădirii de pe str. Armenească, acolo unde s-a construit noul sediu al formaţiunii. Hotărârea CSJ a fost luată într-un proces de câteva minute, iar reprezentanţii statului lasă să se înţeleagă că decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al CSJ a fost influenţată şi “de alţi factori, în afara celor juridici”.

Ziarul de Gardă
25 noiembrie 2010 Bani publici scoşi la mare de către comunişti

Unul dintre cele mai importante şi costisitoare proiecte ale conducerii comuniste de la Chişinău, construcţia liniei de cale ferată “Cahul-Giurgiuleşti”, a fost afectat “de un şir de nereguli semnificative, care au influenţat negativ asupra modului de utilizare a mijloacelor financiare publice preconizate pentru acest obiectiv, iar autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi ÎS Calea Ferată din Moldova (CFM) au admis proiectarea şi construcţia liniei de cale ferată cu grave abateri de la prevederile legislaţiei în vigoare”, a anunţat la sfârşitul săptămânii trecute Curtea de Conturi (CC).

Ziarul de Gardă
18 noiembrie 2010 Moşiile lui Voronin (II)

Porcii sălbatici din pădurea lui Voronin de la Orhei au făcut şi în acest an prăpăd în cotele oamenilor. Astfel, firma Biotex-Com, cea care deţine dreptul asupra pădurii, a fost nevoită să dea peste 14 tone de porumb ţăranilor ale căror cote au fost devastate de mistreţi. Oamenii din zonă sunt din ce în ce mai revoltaţi de prezenţa în vecinătatea lor a moşiilor lui Voronin şi îi cer acestuia să lase pădurea liberă, aşa cum era odată.

Ziarul de Gardă
11 noiembrie 2010 Moşiile lui Voronin

Impozitul prea mare, nevoia de bani, lipsa condiţiilor de muncă sau bătrâneţea sunt doar câteva dintre motivele pentru care ţăranii îşi vând cotele de pământ. Greutăţile şi naivitatea i-au determinat să le vândă la preţuri de chilipir pentru cei cu bani, cu doar 5–7 mii de lei un hectar. După ce este lucrat, acelaşi hectar de pământ poate fi vândut cu 5–7 mii de euro. Printre afaceriştii de succes se numără şi familia Voronin, care, profitând de faptul că a deţinut puterea timp de 8 ani, s-a îmbogăţit pe seama ţăranilor. În loc să le ofere condiţii, acesta le-a cumpărat pământul.

Ziarul de Gardă
4 noiembrie 2010 Comunistul moşier

După ce s-a ales cu numeroase terenuri în Chişinău şi în zonele alăturate, familia Voronin a trecut la împroprietărirea sa cu terenuri ale ţăranilor de la sate. Astfel, prin intermediul firmei Biotex-Com, care aparţine lui Oleg Voronin, familia ex-preşedintelui a pus mâna pe câteva sute de hectare de pământ în satele Vadul lui Isac şi Colibaşi, din raionul Cahul. Deşi preţul real al unui hectar în această regiune variază între cinci şi şapte mii de lei, mulţi săteni susţin că au cedat pământurile la jumătate de preţ.

Ziarul de Gardă
22 octombrie 2010 Bogaţi şi săraci… în declaraţii (II)

Declaraţiile de avere depuse la CEC de candidaţii la alegerile din 28 noiembrie arată că în cursa pentru cele 101 fotolii din Parlament s-au avântat atât şomeri şi tineri fără o leţcaie, cât şi milionari în lei sau chiar în valută. Deşi majoritatea susţin că trăiesc doar din salarii şi pensii, mulţi au case scumpe şi maşini de lux, iar unii donează în puşculiţa partidului sume mai mari decât veniturile declarate.

Timpul
12 octombrie 2010 Secretele lui Voronin

Peste zece mii de bugetari, preponderent profesori, urmau a fi concediaţi în ultimii doi ani, dacă Partidul Comuniştilor rămânea la guvernare. Despre acest plan sumbru al fostei guvernări s-a aflat săptămâna trecută ca urmare a desecretizării mai multor acte adoptate pe timpul comuniştilor.

Jurnal de Chişinău
12 august 2010 Binefacere în stil comunist

Doar în campania electorală din 2009, colectivele Casei Lucrătorilor Învăţământului din Chişinău au susţinut prin Moldova peste 100 de concerte în sprijinul PCRM. De comunişti, pe bătrânii pedagogi, care erau în mare parte simpatizanţi şi membri de partid, îi lega o admiraţie plină de nostalgie. Timp de şapte ani, cât au activat sub acelaşi acoperiş, partidul a cumpărat treptat sediul care era proprietatea veteranilor pedagogi.

Ziarul de Gardă
4 iunie 2010 Cartierul comunismului

Amplasată pe o suprafaţă de peste patru hectare în una dintre cele mai scumpe zone ale Chişinăului, moşia familiei Voronin impresionează nu doar prin suprafaţă, dar şi prin luxul clădirilor construite pe acest teritoriu. Cea mai impunătoare este construcţia încă nefinisată amplasată pe o suprafaţă de un hectar. În acest palat urmează să-şi ducă traiul fie omului de afaceri Oleg Voronin, fie tatăl acestuia, ex-preşedintele Vladimir Voronin. Şi pentru că ban la ban trage, terenurile l-au costat pe fiul fostului şef al statului de zeci de ori mai ieftin decât ar fi trebuit.

Jurnal de Chişinău
6 mai 2010 Pădurea Ţiganca, vechea-noua reşedinţă a clanului Voronin

Deşi guvernarea comunistă a căzut, situaţia celor 696 ha de pădure de la Orhei, împrejmuită cu sârmă ghimpată, e la fel de enigmatică ca şi în 2007, când constatasem că Agenţia Moldsilva semnase un contract de arendă, valabil până în 2025, care presupunea exploatarea fondului forestier contra unei taxe anuale de 23 de lei pentru un hectar. Beneficiari erau Asociaţia obştească “Far” şi cetăţeanul Ion Popescu.

Ziarul de Gardă
15 aprilie 2010 Casele parlamentarilor

Mai mulţi deputaţi din actualul Legislativ încă nu au depus declaraţiile pe venit. Alţii le-au depus cu întârziere, oferind informaţii incomplete. Zinaida Greceanîi, Serafim Urechean, Marian Lupu şi Eugenia Ostapciuc sunt doar câţiva dintre parlamentarii care nu au case de locuit şi nici apartamente.

Ziarul de Gardă
19 martie 2010 Ginerele lui Voronin, milionar din contracte semnate cu statul

Eugen Rusu, ginerele lui Vladimir Voronin, a câştigat zeci de milioane de lei din contracte semnate cu statul.

Jurnal de Chişinău
4 martie 2010 Hotelul de lângă SIS

Serviciul de Informaţii şi Securitate informa Preşedinţia în 2007 că omul de afaceri Gabriel Stati pretinde să construiască un hotel lângă SIS. Voronin a acţionat. A dat indicaţii premierului Vasile Tarlev, şefilor de la CCCEC, Procuratură, CSM şi unor miniştri să stopeze afacerea pentru totdeauna.

Ziarul de Gardă
26 februarie 2010 Şatra lui Voronin

Comisia pentru protecţia secretului de stat a desecretizat un demers al fostului vicepremier Victor Stepaniuc către ex-preşedintele Vladimir Voronin, prin care solicită aproape 2 milioane de lei pentru a plăti o serie de artişti, care urmau să cânte pentru PCRM în campania electorală.

Jurnal de Chişinău
5 februarie 2010 Paşapoartele ilegale ale familiei Voronin

Fostul preşedinte al R. Moldova, Vladimir Voronin, şi soţia sa, Taisia, deţin ilegal zece paşapoarte diplomatice. Deşi, conform legii, fostul preşedinte şi soţia sa au dreptul la câte un paşaport diplomatic pe viaţă, Vladimir Voronin are două paşapoarte diplomatice valabile şi încă cinci cu termenul expirat. Tot două paşapoarte diplomatice deţine şi soţia sa, Taisia Voronin. Soţii Voronin nu sunt singurii care au încălcat norma legală cu privire la paşapoartele diplomatice.

Jurnal de Chişinău
2 februarie 2010 Minciuna lui Voronin

“Pedagogul” ex-preşedintelui Vladimir Voronin, Mihail Moşumanschi, pentru care acesta a ieşit cu iniţiativa să i se ofere din bani publici un apartament în or. Chişinău, nu a lucrat niciodată învăţător. Ba mai mult, falsul “dascăl” nici nu a locuit vreodată în apartamentul procurat din banii statului în plin centrul Chişinăului. Din 2007, când a fost cumpărat apartamentul, şi până prezent, în acel apartament de lux locuiesc fondatorii unei clinici medicale din Chişinău. În tot acest timp, Moşumanschi, care cu adevărat nu avea o locuinţă, s-a aflat pe drumuri. Voronin a ştiut din start despre această afacere.

Jurnal de Chişinău
21 ianuarie 2010 Voronin, implicat în scandalul “Gemeni”

Preşedintele interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, afirmă că Vladimir Voronin a avut interese personale pentru mai multe societăţi comerciale şi de afaceri de pe teritoriul R. Moldova. În jurul Casei de Comerţ “Gemenii”, din centrul Chişinăului, s-a iscat un vădit conflict de interese. Fosta conducere a magazinului susţine că mai mulţi acţionari au fost deposedaţi de avere în mod ilegal şi că familia Voronin ar avea interese personale vis-a-vis de această afacere.

Ziarul de Gardă
28 decembrie 2009 Preşedintele Voronin şi Consiliul de Securitate ordonau execuţiile

Ani la rând, presa a semnalat despre nenumărate dosare la comandă pornite de organele de drept împotriva politicienilor din opoziţie, persoanelor incomode Puterii şi oamenilor de afaceri care nu se conformau cerinţelor unor anumiţi sus-puşi. Mecanismul, perfecţionat pe parcursul anilor, funcţiona fără abateri. Indicaţiile parvenite în scris sau la telefon de la Preşedinţie, Parlament, Guvern erau îndeplinite în mod rapid.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice
22 octombrie 2009 Banii statului în banca lui Voronin

După anul 2001, mai multe ministere şi departamente de stat au încheiat contracte cu Banca Comercială “Fincombank” pentru deservirea plăţilor şi cardurilor. Astfel, mii de angajaţi de la Ministerul de Interne, Ministerul Finanţelor, Moldtelecom, Ministerul Apărării şi alte structuri de stat şi-au ridicat salariile prin intermediul acestei bănci. Milioane de lei, sub formă de taxă bancară, au fost colectate în beneficiul băncii, care aparţine lui Oleg Voronin, fiul ex-preşedintelui. În acest răstimp, însuşi Vladimir Voronin şi soţia sa au devenit acţionari ai acestei bănci, primind dividende din profitul băncii, colectat şi din bugetul de stat.

Ziarul de Gardă
17 septembrie 2009 Bârlogul lui Voronin

Lucrările la noul sediu al comuniştilor de pe strada Armenească au fost stopate. Muncitorii, reprezentanţi ai mai multor firme, printre care “Stayer” SRL, firma ministrului Vladimir Baldovici, lucrează acum de zor la Preşedinţie şi la Parlament. Clădirea este actualmente păzită de firma de pază “Media Security”, urmând ca, după ce va fi dată în exploatare, să treacă în paza poliţiei.

Ziarul de Gardă
3 septembrie 2009 Voronin a conferit peste 200 kg de medalii

În cei 8 ani de guvernare, Vladimir Voronin a emis circa 2000 de decrete prezidenţiale, prin care a conferit peste 2500 de distincţii de stat. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost oferite angajaţilor Preşedinţiei, Guvernului, Parlamentului, deputaţilor PCRM, membrilor SIS, ai MAI, ai CCCEC.

Ziarul de Gardă
27 iulie 2009 Interesul poartă fesul

La adoptarea în lectură finală a Legii cu privire la conflictul de interese, la 15 februarie 2008, Parlamentul nu a ţinut cont de recomandările organizaţiilor naţionale şi internaţionale, inclusiv de obiecţiile Consiliului Europei. Experţii străini, dar şi cei locali sunt de părerea că, în actuala formulă, legea nu corespunde nici pe departe standardelor europene, riscând să rămână un act formal şi ineficient. Cazurile de conflict de interese descrise mai jos demonstrează o dată în plus că experţii au avut dreptate — în R. Moldova, demnitarii care îşi ascund interesele pretind la un mandat de deputat sau sunt promovaţi în funcţie, iar organele de drept se fac că plouă.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice
25 iunie 2009 Stadionul olimpic — o farsă comunistă

Deşi se anunţa a fi cel mai somptuos stadion pe care l-am fi văzut vreodată, până la urmă, nu a fost decât un proiect ratat. Acum, nimeni din cei abilitaţi cu edificarea acestuia nu vorbeşte despre el, lăsând astfel impresia că nu s-a dorit niciodată construcţia unui stadion olimpic lângă circ, iar toate acţiunile întreprinse de oficialii comunişti au fost doar în scopuri electorale. Aceste supoziţii sunt demonstrate de decizii luate în grabă, fără ca terenul destinat construcţiei să fie verificat înainte ca acea minge uriaşă să fie amplasată, la vedere, acolo.

Ziarul de Gardă
8 aprilie 2009 Rezerva de Stat la cheremul unei guvernări “de taină”

În anul 2008 Guvernul Greceanîi a continuat practica pe larg aplicată încă de cabinetul Tarlev de a secretiza alocări de fonduri de la buget contrar normelor legale. Dintr-o dare de seamă a Ministerului Finanţelor aflăm că în 2008 au fost secretizate cel puţin 5 hotărâri ale Executivului prin care s-au alocat milioane din Fondul de rezervă al Guvernului. În 2007 au fost secretizate 5 hotărâri de acest fel.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice
5 decembrie 2008 Taxi aerian de lux pentru Voronin

Cheltuielile pentru zborurile peste hotare ale şefului statului s-au dublat în ultimii doi ani Preşedintele RM, Vladimir Voronin, nu mai zboară peste hotare cu avionul guvernamental, operat de ÎS “Air Moldova” (cadou de la Putin), ci cu un business jet de lux cu numai opt locuri. Noul avion “prezidenţial” e singura aeronavă din dotarea “Nobil-Air” SRL — o companie privată mică, al cărei acţionar unic e un SRL din Marea Britanie cu asociaţi dintr-o zonă off-shore din Africa. În doi ani, fără vreo licitaţie publică, preşedinţia a încheiat cu “Nobil-Air” 18 contracte.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice
5 decembrie 2008 Banca de Economii susţine Partidul Comuniştilor

Luxosul sediu al Partidului Comuniştilor, care urmează a fi dat la cheie în următoarele luni, a fost construit pe banii Băncii de Economii. Banca, cu capital majoritar de stat, a creditat partidul de guvernământ cu 22 000 000 lei (echivalentul a peste 2 mln. de dolari). Deşi responsabili de la Banca de Economii şi reprezentanţi ai Partidului Comuniştilor ţin în taină bănuitoarea tranzacţie de creditare, noi dispunem de date care confirmă actul de finanţare de către bancă a noului sediu din centrul capitalei.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice
4 decembrie 2008 Firmele prietene ale preşedintelui

Ei sunt bogaţi, puternici şi figurează peste tot: în listele de conferire de ordine şi medalii, în listele delegaţiilor care însoţesc autorităţile de vârf în străinătate, în listele de învingători în tendere pentru banii publici, dar şi în actele organelor de control. Deşi au suficiente erori economice la activ, CCCEC, Ministerul Justiţiei, Fiscul, Procuratura, Curtea de Conturi, MAI, SIS, Preşedinţia, Guvernul sunt clienţii lor, achitând pentru ei milioane din buget.

Ziarul de Gardă
6 noiembrie 2008 Kremlinul de la Chişinău

Clădirea construită pe un teren de joacă pentru copii, despre care se spune că va fi noul sediu al PCRM, a fost înălţată pe fundamentul mai multor şmecherii. După ce au pus mâna pe teren, proprietarii au încercat să acapareze tot spaţiul din jurul locului respectiv. Cei care s-au împotrivit, au fost acuzaţi de diverse activităţi ilegale, fiind închişi la răcoare. Construcţiile mici, aflate în preajmă, sunt acum şi ele pe cale de a fi demolate. Totuşi, chiar dacă şi în acte este specificat că, pe adresa respectivă, se înalţă sediul PCRM, mai multe voci susţin că acolo se construieşte un hotel iar aceştia nu au nici o legătură cu construcţia respectivă.

Ziarul de Gardă
2 august 2007 Vila preşedintelui, în lumina banilor publici

Vila prezidenţială de la Condriţa va avea în curând un nou sistem de iluminare care costă peste două milioane de lei. Deşi mai mulţi parlamentari au solicitat redirecţionarea acestui capitol de buget în favoarea subvenţionării gospodăriilor agricole afectate de seceta, cu câteva zile in urmă Guvernul a dispus alocarea acestor bani pentru becuri la Condriţa. Din suma de 2012000 lei se pot procura 670666 becuri, ceea ce ar asigura câte un bec la fiecare familie din Moldova sau câte un bec de iluminat pentru fiecare km de drum de la Naslavcea la Girgiuleşti. Totodată, cele doua milioane de lei ar fi suficiente pentru procurarea a peste o mie de tone de grâu, necesar ţăranilor pentru însămânţarea de toamna.

Ziarul de Gardă
19 aprilie 2007 Rugămintea personală a lui Marian Lupu

În pragul alegerilor locale din 3 iunie 2007, la fel ca şi în cazul scrutinelor anterioare, reprezentanţii puterii iniţiază mai multe acte de binefacere.

Ziarul de Gardă
16 martie 2006 Cuscrul protector

La începutul anului trecut scriam despre faptul că Centrul de medicină estetică “Medazur”, patroana căreia este fiica şefului statului, parazita pe una din cele mai importante instituţii medicale de stat — Centrul Ştiinţifico-Practic de Neurologie şi Neurochirurgie (CŞPNN), condus de socrul ei, Ozea Rusu. Schema era simplă: o parte din clienţii “Medazur” erau operaţi la CŞPNN, căruia îi revenea, pentru o intervenţie cu laser doar câteva sute de lei, pe când “Medazur” percepea pentru aceste servicii sume între 500 şi 1500 de dolari. În procesul investigaţiei depistasem şi alte abuzuri comise de administraţia CŞPNN.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice
19 mai 2005 Stăpânul banilor

Guvernul a dispus cheltuirea a circa 238 mii de lei pentru ceremoniile de investire a preşedintelui şi vreo 83 mii de lei pentru acţiunile prilejuite de expirarea mandatului. Suma totală de 320 mii de lei a fost luată din Fondul de rezervă al Guvernului. Experţii considera ca aceşti bani au fost cheltuiţi contrar prevederilor legislaţiei şi că sumele ar trebui returnate, iar vinovaţii — pedepsiţi.

Ziarul de Gardă
11 februarie 2005 Neurochirurgia — un SRL al clanului Voronin?

Dorinţa de a se căpătui pe seama altcuiva cu venituri fabuloase pare să fi intrat adânc în sângele membrilor familiei Voronin, mai cu seamă după ce capul familiei a preluat cârma republicii.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice
20 ianuarie 2005 Pe cine alegem? (I)

În campania electorală toate formaţiunile politice depun eforturi pentru a scoate în evidenţă calităţile celor care aspiră la funcţia de deputat, astfel încât să convingă alegătorii că ei sunt cei mai buni, demni de a sta la cârma ţării. Ne-am propus doar să informăm cetăţenii asupra candidaţilor ce le solicită votul şi, în acelaşi timp, să-i facă să reflecteze asupra faptului că a vota înseamnă de fapt a trimite în parlament nişte oameni, care urmează să le reprezinte interesele, care trebuie să corespundă criteriilor moralităţii, ale corectitudinii şi ale interesului pentru comunitate.

Centrul de Investigaţii Jurnalistice
+505,590.66-0.00
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare Alte surse 108.9 176.61 202.3   0.1 17.8
505,590.66 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 1989 Casă de locuit / 2008 Vilă / 2005 Garaj / 2003 232.7 122.6 50.7 41.1 1,884.1 31.3 208.6 56.3
2,180,288.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Agricol / 2009x4 Intravilan / 2008x1 Extravilan / 1996x2 3.32 0.15 0.13 40.3 1.9 282.6
324,819.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
0.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
USDx2 EURx1 MDLx3 15.9 $ 4.9 € 1,621.0
2,042,296.50 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
0.00 lei
  1. Valoarea veniturilor obţinute în valută străină este calculată în lei la cursul BNM din 31.12.2016.
+377,813.43-0.00
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare Alte surse 107.7 71.31 182.3   0.2 16.4
377,813.43 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 1989 Casă de locuit / 2008 Vilă / 2005 Garaj / 2003 232.7 122.6 50.7 41.1 1,884.1 31.3 208.6 56.3
2,180,288.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Agricol / 2009x4 Intravilan / 2008x1 Extravilan / 1996x2 3.32 0.15 0.13 40.3 1.9 282.6
324,819.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
0.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
USDx2 EURx1 MDLx4 18.0 $ 5.6 € 1,274.6
1,749,196.36 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
0.00 lei
  1. Valoarea veniturilor obţinute în valută străină este calculată în lei la cursul BNM din 31.12.2015.
+374,950.48-0.00
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare Alte surse 164.0 10.31 187.4   0.0 13.2
374,950.48 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 1989 Casă de locuit / 2008 Vilă / 2005 Garaj / 2003 232.7 122.6 50.7 41.1 1,884.1 31.3 208.6 56.3
2,180,288.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Agricol / 2009x4 Intravilan / 2008x1 Extravilan / 1996x2 3.32 0.15 0.13 40.3 1.9 282.6
324,819.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
0.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
USDx2 EURx1 MDLx1 18.0 $ 6.9 € 1,079.2
1,491,473.29 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
0.00 lei
  1. Valoarea veniturilor obţinute în valută străină este calculată în lei la cursul BNM din 31.12.2014.
+806,082.01-0.00
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare Valori mob. / cote părţi SC Alte surse 88.8 9.01   165.9   0.2 529.0 13.2
806,082.01 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 1989 Casă de locuit / 2008 Vilă / 2005 Garaj / 2003 232.7 122.6 50.7 41.1 1,884.1 31.3 208.6 56.3
2,180,288.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Agricol / 2009x4 Intravilan / 2008x1 Extravilan / 1996x2 3.32 0.15 0.13 40.3 1.9 282.6
324,819.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
0.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
USDx2 EURx1 MDLx1 18.0 $ 8.2 € 943.1
1,325,507.75 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
0.00 lei
  1. Valoarea veniturilor obţinute în valută străină este calculată în lei la cursul BNM din 31.12.2013.
+231,945.71-0.00
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare Alte surse 104.5 7.91 107.8   0.2 11.6
231,945.71 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 1989 Casă de locuit / 2008 Vilă / 2005 Garaj / 2003 232.7 122.6 50.7 41.1 1,884.1 31.3 208.6 56.3
2,180,288.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Agricol / 2009x4 Intravilan / 2008x1 Extravilan / 1996x2 3.32 0.15 0.13 40.3 1.9 282.6
324,819.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
0.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
USDx2 EURx1 MDLx1 20.0 $ 8.5 € 811.4
1,189,365.89 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
0.00 lei
  1. Valoarea veniturilor obţinute în valută străină este calculată în lei la cursul BNM din 31.12.2012.
+244,490.78-0.00
Venituri
Sursa venituluiSuma
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare Alte surse 132.3 6.5 105.6
244,490.78 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 1989 Casă de locuit / 2008 Vilă / 2005 Garaj / 2003 232.7 122.6 50.7 41.1 1,884.1 31.3 208.6 56.3
2,180,288.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Agricol / 2009x4 Intravilan / 2008x1 Extravilan / 1996x2 3.32 0.15 0.13 40.3 1.9 282.6
324,819.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
0.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
0.00 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
0.00 lei

Declaraţia nu conţine informaţii despre proprietăţile şi cota-parte a valorilor mobiliare în capitalul agenţilor economici deţinute până în anul depunerii declaraţiei, fapt ce contravenea legislaţiei în vigoare la acel moment. Tabelul este completat în baza declaraţiilor depuse în anii următori.

+226,216.47-0.00
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare Alte surse 121.1   95.0   0.2 9.9
226,216.47 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 1989 Casă de locuit / 2008 Vilă / 2005 Garaj / 2003 232.7 122.6 50.7 41.1 1,884.11 31.3 208.6 56.3
2,180,288.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Agricol / 2009x4 Intravilan / 2008x1 Extravilan / 1996x2 3.32 0.15 0.13 40.3 1.9 282.6
324,819.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
0.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
0.00 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
0.00 lei
  1. Valoarea bunurilor imobile este preluată din Declaraţia 2012.
+262,367.83-40,286.00
Venituri
Sursa venituluiTitular
mii lei
Soţie
mii lei
Salariu Depuneri inst. financiare Alte surse 157.6 0.0 95.0   0.5 9.2
262,367.83 lei
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 1989 Casă de locuit / 2008 Vilă / 2005 Garaj / 2003 232.7 122.6 50.7 41.1 1,884.11 31.3 208.6 56.3
2,180,288.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Agricol / 2009x4 Intravilan / 2008x1 Extravilan / 1996x2 3.32 0.15 0.13 40.3 1.9 282.6
324,819.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
0.00 lei
Active financiare
Conturi bancare
valuta, numărul de conturi
Suma
mii
0.00 lei
Datorii
Împrumuturi, credite
valuta / anul contractării
Suma
mii
0.00 lei
  1. Valoarea bunurilor imobile este preluată din Declaraţia 2012.

2008

Informaţii privind proprietăţile deţinute la finele anului 2008.Tabel completat în baza declaraţiilor depuse de către titular în anii următori.
Clădiri
Categoria
/ anul dobândirii
Suprafaţa
m2
Valoarea
mii lei
Apartament / 1989 Casă de locuit / 2008 Vilă / 2005 Garaj / 2003 232.7 122.6 50.7 41.1 1,884.11 31.3 208.6 56.3
2,180,288.00 lei
Terenuri
Categoria
/ anul dobândirii, cantitatea
Suprafaţa
ha
Valoarea
mii lei
Intravilan / 2008x1 Extravilan / 1996x2 0.15 0.13 1.9 282.6
284,533.00 lei
Bunuri mobile
Marca
(anul producerii) / anul dobândirii
Valoarea
mii lei
0.00 lei
  1. Valoarea bunurilor imobile este indicată în baza declaraţiilor făcute începând cu anul 2012.