Vladimir Cebotari Ex-ministrul Justiţiei (2015–2017)
Declaraţiile de avere şi interese ale lui Vladimir Cebotari pentru anii 2013–2016 depuse la organele abilitate în conformitate cu legislaţia în vigoare. Începând cu 30 iulie 2015 şi până la 21 decembrie 2017 Vladimir Cebotari a exercitat funcţia de ministru al justiţiei în două guverne succesive (Streleţ şi Filip), fiind propus în această funcţie de Partidul Democrat din Moldova.
În perioada supusă analizei a deţinut şi alte funcţii de demnitate publică, printre care cea de director al Autorităţii Aeronautice Civile a Republicii Moldova (2011–2013), viceministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor (2013–2015) şi director general al Î.S. “Calea Ferată din Moldova” (aprilie-iulie 2015). La alegerile parlamentare din 2001 Vladimir Cebotari a participat pe lista Blocului electoral “Alianţa Juriştilor şi Economiştilor” din partea Partidului Demnităţii Civice din Moldova. În aprilie 2017 a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al Partidului Democrat din Moldova.
Conform declaraţiilor depuse de Vladimir Cebotari, familia acestuia este posesoarea următoarelor bunuri imobile şi mobile: 2 case de locuit, în una dintre care deţine 1/3 cotă parte, 2 terenuri intravilane şi un automobil BMW 640. Demnitarul mai are un credit în dolari, contractat în anul 2015 cu rata dobânzii de 12% şi scadent în 2018. În proprietatea familiei Cebotari se află şi cote de participare în cadrul companiilor “Tchebo-Com” S.R.L. (100%), “Vlaconic” S.R.L. (95%) şi “S&V Asistenţă” S.R.L. (50%).
Nereguli depistate la declararea veniturilor şi proprietăţilor în baza informaţiilor prezentate
În niciuna din declaraţiile sale, Vladimir Cebotari nu a specificat valoarea cadastrală a apartamentului, deţinut în proprietate în anii 2003–2016.
În declaraţia pentru întreg anul 2013 nu a fost inclus automobilul Volkswagen Passat, după ce acesta a fost trecut în declaraţia pentru prima jumătate a anului 2013. Ulterior, într-o explicaţie depusă la CNI, Vladimir Cebotari a afirmat că automobilul a fost deţinut în leasing financiar, iar în 2013 contractul de leasing a fost transferat către o altă persoană. Totuşi, demnitarul nu a raportat în anul 2013 venituri obţinute în urma cedării/ transferul contractului de leasing către o altă persoană sau despre transmiterea acestuia cu titlu gratuit sau oneros.
În decembrie 2014 CNI a confirmat printr-un act de constatare situaţia de încălcare a procedurii de declarare a veniturilor şi proprietăţilor pentru anul 2013 de către Vladimir Cebotari, însă fără a cere sancţionarea demnitarului pe motiv că omisiunile sunt neesenţiale şi au fost admise neintenţionat.
Venituri | ||
---|---|---|
Sursa venitului | Titular mii lei | Soţie mii lei |
Salariu Valori mob. / cote părţi SC Înstrăinarea bunurilor | 192.3 0.8 360.0 | 4,000.0 |
4,553,006.94 lei |
Clădiri | ||
---|---|---|
Categoria / anul dobândirii | Suprafaţa m2 | Valoarea mii lei |
|
60.0 270.0 180.0 | ≈360.0 —1 —2 |
0.00 lei |
Terenuri | ||
---|---|---|
Categoria / anul dobândirii, cantitatea | Suprafaţa ha | Valoarea mii lei |
Intravilan / 2015x1 Intravilan / 2008x1 | 0.05 0.05 | 95.0 —3 |
95,000.00 lei |
Bunuri mobile | |
---|---|
Marca (anul producerii) / anul dobândirii | Valoarea mii lei |
BMW 640 (2012) / 2013
|
449.24 —5 |
449,242.50 lei |
Active financiare | |
---|---|
Conturi bancare valuta, numărul de conturi | Suma mii |
USDx1 EURx6 MDLx10 | 0.0 $ 0.001 € 148.3 |
148,297.36 lei |
Datorii | |
---|---|
Împrumuturi, credite valuta / anul contractării | Suma mii |
USD / 2015
|
30.0 $ 1,100.0 |
589,755.00 lei |
Domeniul de activitate | Denumirea unității | Calitatea deținută | Valoarea | Cota parte |
---|---|---|---|---|
Executiv | Ministerul Justiţiei | Ministru | 192,256.94 MDL | - |
Comerţ | Tchebo-Com S.R.L. (2014) | Asociat unic (soţia) | 100.00 MDL | 100% |
Servicii (consulting) | C&V Asistenţă S.R.L. (2008) | Asociat | 2,700.00 MDL | 50% |
Producere | Vlaconic S.R.L. (2002) | Asociat | 655,500.00 MDL | 95% |
- | ||||
- | ||||
- | ||||
- | - | |||
- | - | |||
Apariţii în anchete jurnalistice
Data | Titlul anchetei | Sursa |
---|---|---|
23 august 2017 | Membrii Guvernului Filip au câştigat aproape 10 milioane de lei, în 2016
Apartamente, vile, zeci de conturi bancare, maşini nou-nouţe şi cote părţi în diverse companii. Aşa arată tabloul averilor membrilor cabinetului de miniştri Filip. Imaginea este însă incompletă. În timp ce o parte din miniştri şi-au declarat veniturile, prim-ministrul Pavel Filip, alături de câţiva şefi de ministere, nu şi-au depus încă declaraţiile de avere. Cei care şi-au făcut publice veniturile, au obţinut împreună aproape 10 milioane de lei. |
Agora |
7 august 2017 | Ce averi au adunat în 2016 membrii Guvernului
Unii miniştri care au rămas în Guvern după reformare şi-au umplut buzunarele anul trecut din vânzarea imobilelor, terenurilor agricole sau a afacerilor. Potrivit declaraţiilor de avere, cei mai bogaţi miniştri sunt cei ai Economiei şi Infrastructurii, Octavian Calmîc, Finanţelor, Octavian Armaşu, Justiţiei, Vladimir Cebotari sau al Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Vasile Bîtca, iar cele mai modeste venituri şi proprietăţi au fost declarate de către ministra Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Monica Babuc şi de Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur. |
moldNova |
2 august 2017 | Soţia ministrului Justiţiei şi-a vândut cu 4 milioane de lei cota parte din compania Fly One
Soţia ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, Maria Cebotari, şi-a vândut cota-parte din compania aeriană Fly One cu 4 milioane de lei sau aproximativ 200 de mii de euro. Datele apar în declaraţia de avere şi interese personale pentru anul 2016 a ministrului Justiţiei. |
Moldova Curată |
1 august 2017 | Ce achiziţii au făcut membrii Guvernului anul trecut
Mai mulţi dintre miniştrii din Guvernul Filip au renunţat la unele proprietăţi în 2016, în favoarea unor noi achiziţii. Potrivit declaraţiilor de avere publicate pe portalul Autorităţii Naţionale de Integritate, cele mai multe schimbări au intervenit în declaraţia de avere a ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, şi a ministrului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Vasile Bîtca. |
Anticorupţie |
24 iunie 2017 | Ministrul Justiţiei, cu avere de milioane
Şi ministrul Justiţiei consideră că fiecare trebuie să tindă să aibă mai mult. La doar 37 de ani, Vladimir Cebotari a reuşit să-şi asigure o viaţă îndestulată. Locuieşte într-o casă impunătoare, conduce un automobil de lux şi încasează venituri generoase din afaceri. Spune însă că viaţa lui nu se deosebeşte cu nimic de cea pe care o duc toţi moldovenii. |
jurnal.md |
5 iunie 2017 | Afaceri ale demnitarilor, avantajate de stat
La fiecare scrutin electoral, liderii politici ies în faţă pentru a convinge alegătorul să voteze partidul şi echipa sa. Viitoarea echipă din Parlament sau Guvern urmează să-i asigure cetăţeanului bunăstarea promisă. Investigaţiile jurnaliştilor demonstrează însă că mulţi dintre cei care ajung deputaţi ori miniştri continuă să facă business, chiar dacă oficial au renunţat la afacerile lor. Aflarea într-o funcţie publică s-ar părea că stimulează businessul administrat de foşti parteneri de afaceri sau rude prin încheierea unui şir de contracte grase cu instituţiile statului. Investigaţiile jurnalistice din ultima perioadă au scos la iveală afacerile mai multor demnitari care prosperă de pe urma licitaţiilor organizate de stat. |
Anticorupţie |
9 mai 2017 | Valoarea unor declaraţii de integritate ale miniştrilor Guvernului Filip
Doi dintre cei 19 membri ai Guvernului Filip care au semnat declaraţii de integritate la învestire se află acum în arest, bănuiţi de fapte de corupţie. Totuşi, în acele declaraţii pe propria răspundere ei au afirmat că nu au comis nimic ilegal, nu s-au aflat în conflicte de interese şi nu vor accepta nici un fel de sugestii sau influenţe în activitatea lor. Moldova Curată a analizat situaţia actuala a fiecărui semnatar ale acelor declaraţii (care au doar valoare morală, nicidecum juridică), la mai mult de un an de la depunere. |
Moldova Curată |
23 martie 2017 | Calea Ferată din Moldova, achiziţii la suprapreţ şi contracte cu firme afiliate PD
Înglodată în datorii de peste jumătate de miliard de lei, Calea Ferată din Moldova a avut în ultimii ani cheltuieli enorme, pe alocuri nejustificate. Reporterii Centrului de Investigaţii Jurnalistice au analizat sute de contracte de vânzare-cumpărare, de asigurări sau de contractare a creditelor bancare semnate de şefii întreprinderii în anii 2014–2015, perioadă în care au fost acumulate restanţe mari la plata salariilor. Multe dintre achiziţii au fost făcute fie la suprapreţ, fie de la companii afiliate unor politicieni, printre care şi cei din PD. Foşti şi actuali conducători ai CFM susţin însă că toate licitaţiile au fost transparente, fiind alese ofertele cele mai bune. Unii experţi sunt de părerea că realitatea arată contrariul şi că managementul ineficient, achiziţiile cu firme afiliate, deseori la preţuri exagerate, au umflat cheltuielile întreprinderii care a înregistrat pierderi considerabile în ultimii ani. |
Anticorupţie |
21 februarie 2017 | Metalferos: scheme, firme-fantomă şi imunitate penală
Principalul exportator de metale feroase şi neferoase din Republica Moldova, SA Metalferos este una dintre cele mai netransparente întreprinderi ale statului. Chiar dacă are rulaje anuale de circa un miliard de lei, iar de-a lungul anilor au existat multiple acuzaţii de evaziune fiscală şi spălări de bani la companie, dosarele penale care au vizat întreprinderea în care statul deţine 78% din acţiuni au ajuns de fiecare dată pe linie moartă. Iar companiile-fantomă despre care se spune că ar fi fost implicate în “afacerile murdare” de la Metalferos dispar de îndată ce ajung în vizorul opiniei publice, fiind înlocuite cu altele. La fel se întâmplă şi cu administratorii societăţii pe acţiuni. În ultimii opt ani, Metalferos a schimbat trei directori. În schimb, directorul financiar al întreprinderii, Serghei Catană, activează acolo de prin 2007. Catană ar fi naşul de cununie al actualului preşedinte Igor Dodon. |
Anticorupţie |
19 ianuarie 2017 | Miniştri în Guvernul Filip, un an cu afaceri şi interese
Guvernul condus de Pavel Filip împlineşte un an de la învestirea în funcţie. În această perioadă, unii miniştri, în frunte cu premierul, au avut parte de evenimente importante, toate soldându-se cu suplinirea bugetului familiei sau cu promovarea intereselor pe care aceştia le au în diferite domenii. |
Ziarul de Gardă |
8 decembrie 2016 | “Dezmăţul” rudelor: Sora ministrului Justiţiei a câştigat prin judecată 415 mii de lei
Mariana Tăbuică, sora lui Vladimir Cebotari, ministrul Justiţiei al R. Moldova, a obţinut, prin intermediul instanţei de judecată, 415 mii de lei de la Întreprinderea de Stat “Moldatsa”, la care a fost angajată până în octombrie 2015. Atunci, Tăbuică, care îndeplinea funcţia de director financiar, a plecat “din proprie iniţiativă” în urma unui audit efectuat de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor care arăta că, împreună cu alţi colegi, a beneficiat de sute de mii de lei suplimentar la veniturile salariale. Deşi actul de control a fost remis Centrului Naţional Anticorupţie, persoanele vizate nu au fost trase la răspundere. |
Ziarul de Gardă |
1 septembrie 2016 | CNA a încetat cauza privind activitatea Fly One
Angajaţii Centrului Naţional Anticorupţie (CNA) au încetat cazul pornit pe numele lui Mircea Maleca, ex-director al Autorităţii Aeronautice Civile (AAC), despre care portalul Anticoruptie.md a scris anterior că este adevăratul partener de afaceri al familiei ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, în cadrul noii companii aeriene Fly One. Potrivit lor, faptele enunţate în investigaţie nu s-au confirmat. |
Anticorupţie |
11 mai 2016 | Noua companie aeriană Fly One şi interesele private ale directorului Autorităţii Aeronautice Civile, confirmate de SIS
Mircea Maleca, directorul Autorităţii Aeronautice Civile (AAC), ar fi adevăratul partener de afacere al familiei ministrului Justiţiei, Vladimir Cebotari, în cadrul noii companii aeriene Fly One, oficialul ascunzându-se în spatele fostului său socru de la Leova. Acest fapt este confirmat într-o scrisoare ce ar fi fost semnată de Mihai Balan, directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS). |
Anticorupţie |
7 aprilie 2016 | O nouă companie aeriană, în buzunarul ministrului Justiţiei
Din mai 2016, o nouă companie aeriană va opera în Republica Moldova, transportând călători spre mai multe oraşe europene. Firma, înregistrată în toamna anului trecut, o are printre fondatori pe Maria Cebotari, soţia actualului ministru al Justiţiei, Vladimir Cebotari, în timp ce sora acestuia, Mariana Tăbuică, ar fi noul director executiv. Ministrul confirmă că familia sa a pornit o nouă afacere şi că e doar o modalitate de a se întreţine. |
Anticorupţie |
22 ianuarie 2016 | Dedesubturile tranzacţiilor CFM cu două companii IT
RISE Moldova publică contractele dubioase încheiate de Calea Ferată din Moldova (CFM) cu două companii IT. În urma acordurilor, întreprinderea feroviară trebuia să lanseze o platformă on-line de vânzare a biletelor şi să procure un soft de administrare internă. La mijlocul afacerii se roteşte suma de două milioane de dolari, iar beneficiari sunt două companii: una fondată cu şase luni înainte de semnarea contractului şi alta cu acţionarii majoritari în off-shore. |
RISE Moldova |
20 ianuarie 2016 | Guvernul Filip: interese, averi şi afaceri
Guvernul lui Pavel Filip are în componenţa sa câteva nume noi, dar care nu sunt străine politicii. Constatăm, între altele, că o bună parte din cei care au ajuns la şefia ministerelor îi sunt apropiaţi controversatului om de afaceri Vlad Plahotniuc, prim-vicepreşedinte al PD. Majoritatea noilor-vechi miniştri au figurat în anchetele realizate anterior de Centrul de Investigaţii Jurnalistice care au scos la iveală interesele ascunse şi afacerile pe care le desfăşoară familiile acestora. |
Anticorupţie |
13 noiembrie 2015 | Raportul confidenţial al Comisiei ministrului Cebotari şi concesionarea Aeroportului
Preşedintele Comisiei privind evaluarea contractului de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău, ministrul Justiţiei, Vladimir Cebotari, a recunoscut că “Avia Invest” nu a îndeplinit unele prevederi stipulate în acord, dar susţine că nu există motive de reziliere a contractului. Rezilierea a fost recomandată de Centrul Naţional Anticorupţie, după semnalarea unor nereguli despre investiţiile prevăzute, precum şi după ce unele venituri ale aeroportului ar fi ajuns la clubul de fotbal al primarului de Orhei, Ilan Şor. |
Anticorupţie |
6 august 2015 | Noii miniştri, cu case de milioane, firme şi proprietăţi în România
Guvernul Streleţ a fost votat joi, 30 iulie 2015, cu votul a 52 de deputaţi ai Alianţei pentru Integrare Europeană. În consecinţă, Executivul s-a ales cu şase nume noi, patru dintre care sunt reprezentanţii Partidului Liberal, revenit la guvernare, iar câte unul, exponent al PLDM şi PD. Toţi şase vin din cu totul alte domenii decât cele pe care urmează să le administreze. Doi dintre noii miniştri, cel al Justiţiei şi Transporturilor, au averi impresionante. |
Ziarul de Gardă |
30 iulie 2015 | Guvernul Streleţ: interese, averi şi afaceri
Guvernul condus de Valeriu Streleţ, votat de deputaţii liberal-democraţi, democraţi şi liberali, are în componenţa sa câteva nume noi, dar care nu sunt străine politicii. Majoritatea noilor-vechi miniştri au figurat în anchetele realizate anterior de Centrul de Investigaţii Jurnalistice care au scos la iveală interesele ascunse şi afacerile pe care le desfăşoară familiile acestora. |
Anticorupţie |
30 iulie 2015 | Noul ministru al Justiţiei, fondator în afaceri profitabile şi proprietar al unei case de lux
Noul ministru al Justiţiei, Vladimir Cebotari, este unul dintre cei mai înstăriţi membri ai Guvernului Streleţ, deţinând imobile, maşini şi cote-părţi în trei firme profitabile. Vladimir Cebotari a fost verificat de Comisia Naţională pentru Integritate (CNI) acum jumătate de an, în urma unui material realizat de Moldova Curată, însă au fost găsite abateri nesemnificative de la regimul declarării veniturilor, astfel că dosarul a fost clasat. |
Moldova Curată |
21 mai 2015 | Slăbiciunea pentru aviaţie a rudelor demnitarilor din R. Moldova
Ocupă posturi de demnitate publică, dar nu uită şi de rudele lor. Este vorba de membrii unor partide, miniştri, şefi de la ministere şi şefi ai mai multor structuri de forţă ale căror rude activează în aviaţie, domeniu cu cele mai mari salarii pe economie. Aceştia nu sunt angajaţi la privat, ci la întreprinderea de stat MoldATSA, responsabilă de siguranţa traficului aerian, de la mişcarea aeronavei la sol, aterizare, sau tranzitarea spaţiului aerian al R. Moldova. |
Ziarul de Gardă |
3 septembrie 2014 | Viceministru cu trei firme, dar fără venituri din activitatea lor
Una dintre firmele în care viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Vladimir Cebotari, deţine acţiuni, a avut în anul 2012 venituri din vânzări de aproape 9 milioane de lei, însă funcţionarul nu a indicat niciun venit din activitatea acesteia în declaraţia sa de avere. |
Moldova Curată |
Venituri | ||
---|---|---|
Sursa venitului | Titular mii lei | Soţie mii lei |
Salariu Valori mob. / cote părţi SC | 160.3 1,248.2 | |
1,408,517.43 lei |
Clădiri | ||
---|---|---|
Categoria / anul dobândirii | Suprafaţa m2 | Valoarea mii lei |
Apartament / 2003 Casă de locuit / 2010⅓ Casă de locuit / 2009 | 60.0 270.0 180.0 | ≈360.01 —2 —3 |
360,000.00 lei |
Terenuri | ||
---|---|---|
Categoria / anul dobândirii, cantitatea | Suprafaţa ha | Valoarea mii lei |
Intravilan / 2015x1 Intravilan / 2008x1 | 0.05 0.05 | 95.0 — |
95,000.00 lei |
Bunuri mobile | |
---|---|
Marca (anul producerii) / anul dobândirii | Valoarea mii lei |
BMW 640 (2012) / 2013
|
449.24 —5 |
449,242.50 lei |
Active financiare | |
---|---|
Conturi bancare valuta, numărul de conturi | Suma mii |
EURx6 MDLx11 | 0.001 € 128.3 |
128,302.18 lei |
Datorii | |
---|---|
Împrumuturi, credite valuta / anul contractării | Suma mii |
USD / 2015
|
30.0 $ 30.0 $ 1,100.0 |
1,689,755.00 lei |
Declaraţia conţine informaţii incomplete despre proprietăţile deţinute până în anul depunerii declaraţiei, fapt ce contravenea legislaţiei în vigoare la acel moment. Tabelul este completat în baza declaraţiilor depuse în anii următori.
- Valoarea apartamentului nu este specificată în declaraţie. În tabel este indicată valoarea cadastrală estimativă a acestuia.
- Valoarea cadastrală a casei de locuit (2010) nu este specificată în declaraţie, deoarece procedura succesorală nu a fost finalizată.
- Valoarea cadastrală a casei de locuit (2009) nu este specificată în declaraţie, fiind indicat că aceasta se află în proces de construcţie. Suprafaţa casei este preluată din Declaraţia 2016.
- Automobilul BMW 640 este deţinut în folosinţă în baza unui contract de comodat. Valoarea acestuia este preluată din Declaraţia 2016.
- Automobilul VAZ-2121 Niva a fost înstrăinat cu mult timp în urmă, însă fără ca procedurile de înregistrare pe numele noului proprietar să se fi finalizat.
Venituri | ||
---|---|---|
Sursa venitului | Titular mii lei | Soţie mii lei |
Salariu Reprezentant al statului în SC Valori mob. / cote părţi SC | 139.7 15.0 2,917.3 | 108.0 |
3,180,062.12 lei |
Clădiri | ||
---|---|---|
Categoria / anul dobândirii | Suprafaţa m2 | Valoarea mii lei |
Apartament / 2003 Casă de locuit / 2010⅓ Casă de locuit / 2009 | 60.0 270.0 180.0 | ≈360.01 —2 —3 |
360,000.00 lei |
Terenuri | ||
---|---|---|
Categoria / anul dobândirii, cantitatea | Suprafaţa ha | Valoarea mii lei |
Intravilan / 2008x1 | 0.05 | — |
0.00 lei |
Bunuri mobile | |
---|---|
Marca (anul producerii) / anul dobândirii | Valoarea mii lei |
BMW 640 (2012) / 2013
|
449.24 —5 |
449,242.50 lei |
Active financiare | |
---|---|
Conturi bancare valuta, numărul de conturi | Suma mii |
EURx6 MDLx11 | 0.001 € 128.3 |
128,298.71 lei |
Datorii | |
---|---|
Împrumuturi, credite valuta / anul contractării | Suma mii |
USD / 2014 MDL / 2010 | 30.0 $ 1,100.0 |
1,568,456.00 lei |
Declaraţia conţine informaţii incomplete despre proprietăţile deţinute până în anul depunerii declaraţiei, fapt ce contravenea legislaţiei în vigoare la acel moment.
- Valoarea apartamentului nu este specificată în declaraţie. În tabel este indicată valoarea cadastrală estimativă a acestuia.
- Valoarea cadastrală a casei de locuit (2010) nu este specificată în declaraţie, deoarece procedura succesorală nu a fost finalizată.
- Valoarea cadastrală a casei de locuit (2009) nu este specificată în declaraţie, fiind indicat că aceasta se află în proces de construcţie. Suprafaţa casei este preluată din Declaraţia 2016.
- Automobilul BMW 640 este deţinut în folosinţă în baza unui contract de comodat. Valoarea acestuia este preluată din Declaraţia 2016.
- Automobilul VAZ-2121 Niva a fost înstrăinat cu mult timp în urmă, însă fără ca procedurile de înregistrare pe numele noului proprietar să se fi finalizat.
Venituri | ||
---|---|---|
Sursa venitului | Titular mii lei | Soţie mii lei |
Salariu | 361.3 | 9.0 |
370,262.22 lei |
Clădiri | ||
---|---|---|
Categoria / anul dobândirii | Suprafaţa m2 | Valoarea mii lei |
Apartament / 2003 Casă de locuit / 2010⅓ Casă de locuit / 2009 | 60.0 270.0 180.0 | ≈360.01 —2 —3 |
360,000.00 lei |
Terenuri | ||
---|---|---|
Categoria / anul dobândirii, cantitatea | Suprafaţa ha | Valoarea mii lei |
Intravilan / 2008x1 | 0.05 | — |
0.00 lei |
Bunuri mobile | |
---|---|
Marca (anul producerii) / anul dobândirii | Valoarea mii lei |
BMW 640 (2012) / 2013
|
449.24 —5 —6 |
449,242.50 lei |
Active financiare | |
---|---|
Conturi bancare valuta, numărul de conturi | Suma mii |
MDLx3 | 171.6 |
171,561.00 lei |
Datorii | |
---|---|
Împrumuturi, credite valuta / anul contractării | Suma mii |
MDL / 2010
|
1,100.0 400.0 |
1,100,000.00 lei |
Declaraţia conţine informaţii incomplete despre proprietăţile deţinute până în anul depunerii declaraţiei, fapt ce contravenea legislaţiei în vigoare la acel moment.
- Valoarea apartamentului nu este specificată în declaraţie. În tabel este indicată valoarea cadastrală estimativă a acestuia.
- Valoarea cadastrală a casei de locuit (2010) nu este specificată în declaraţie, deoarece procedura succesorală nu a fost finalizată.
- Valoarea cadastrală a casei de locuit (2009) nu este specificată în declaraţie, fiind indicat că aceasta se află în proces de construcţie. Suprafaţa casei este preluată din Declaraţia 2016.
- Automobilul BMW 640 este deţinut în folosinţă în baza unui contract de comodat. Valoarea acestuia este preluată din Declaraţia 2016.
- Automobilul Volkswagen Passat a fost obiectul unui contract de leasing financiar, care în anul 2013 a fost transferat către o altă persoană, fără a fi raportate careva venituri de pe urma transferului dreptului de proprietate asupra bunului către o altă persoană.
- Automobilul VAZ-2121 Niva a fost înstrăinat cu mult timp în urmă, însă fără ca procedurile de înregistrare pe numele noului proprietar să se fi finalizat.
2012
Clădiri | ||
---|---|---|
Categoria / anul dobândirii | Suprafaţa m2 | Valoarea mii lei |
Apartament / 2003 Casă de locuit / 2010⅓ Casă de locuit / 2009 | 60.0 270.0 180.0 | ≈360.01 —2 —3 |
360,000.00 lei |
Terenuri | ||
---|---|---|
Categoria / anul dobândirii, cantitatea | Suprafaţa ha | Valoarea mii lei |
Intravilan / 2008x1 | 0.05 | —4 |
0.00 lei |
Bunuri mobile | |
---|---|
Marca (anul producerii) / anul dobândirii | Valoarea mii lei |
Volkswagen Passat (2009) / 2010
|
400.05 —6 |
400,000.00 lei |
- Valoarea apartamentului nu este specificată în nicio declaraţie. În tabel este indicată valoarea cadastrală estimativă a acestuia.
- Valoarea cadastrală a casei de locuit (2010) nu este specificată în nicio declaraţie, deoarece procedura succesorală nu a fost finalizată.
- Valoarea cadastrală a casei de locuit (2009) nu este specificată în nicio declaraţie, fiind indicat că aceasta se află în proces de construcţie. Suprafaţa casei este indicată în baza declaraţiilor făcute începând cu anul 2016.
- Pentru prima dată terenul intravilan, deţinut în folosinţă, apare în declaraţia din anul 2016. Valoarea acestuia nu este specificată în nicio declaraţie, pe motiv că imobilul nu este înregistrat la oficiul cadastral.
- Valoarea şi anul dobândirii automobilului Volkswagen Passat sunt preluate din Declaraţia 2013 (iulie).
- Automobilul VAZ-2121 Niva a fost înstrăinat cu mult timp în urmă, însă fără ca procedurile de înregistrare pe numele noului proprietar să se fi finalizat.
Valoarea acesteia nu este specificată în declaraţie, pe motiv că imobilul nu este înregistrat la oficiul cadastral.
Valoarea acestuia nu este specificată în declaraţie, pe motiv că imobilul nu este înregistrat la oficiul cadastral.